Caravana medicală Împreună pentru viaţă, la Crişan, în Delta Dunării - 40 de medici vor acorda consultaţii locuitorilor din zonă

20.10.2023

Caravana medicală "Împreună pentru viaţă" se află în perioada 20 - 22 octombrie la Crişan, în Delta Dunării, 40 de medici urmând să acorde consultaţii localnicilor. Din echipa medicală vor face parte tineri rezidenţi coordonaţi de Prof. Dr. Dana Stoian şi Prof. Dr. Ioan Sporea de la Timişoara, Prof. Dr. Vlad Tica de la Constanţa, precum si secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, potrivit news.ro.

”Asociaţia pentru ATI "Aurel Mogoşeanu” Timişoara, câştigatoare a Trofeului "Campania anului” în 2022 la Romanian Healthcare Awards pentru Proiectele iniţiate de Prof. Dr. Dorel Săndesc, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, revine în Comuna Crişan din inima Deltei Dunării, în perioada 20-22 Octombrie, pentru a ajuta oamenii din satul Mila 23. 40 de medici timişoreni vor asigura consultaţii de specialitate: Cardiologie, Gastroenterologie, Ginecologie, Endocrionologie, ORL, Pediatrie, Oftalmologie şi analize de laborator”, conform unui comunicat/

Vor fi utilizate echipamente medicale moderne: ecografe, aparate EKG, echipamente de optimetrie, aparate de laborator portabile, etc. Pacienţii cu tulburari de vedere vor primi ochelari gratuit, iar pacienţii depistaţi cu afecţiuni ce necesită internare vor fi ajutaţi să ajungă la spitale pentru investigaţii suplimentare.

Din echipa medicală vor face parte tineri rezidenţi coordonaţi de Prof. Dr. Dana Stoian şi Prof. Dr. Ioan Sporea de la Timişoara, precum şi Prof. Dr. Vlad Tica de la Constanţa.

La acţiune de voluntariat va participa şi secretarul de stat, dr. Alexandru Rogobete din Ministerul Sănătăţii. De asemenea, această Caravană se organizează în colaborare cu Asociaţia "Blondie", recunoscută pentru implicarea în sprijinirea oamenilor aflaţi în suferinţă.

Medicii participă la aceste acţiuni în mod voluntar, în timpul liber.

Înapoi